Caravana EUROLIIS

Mai mult adormiţi decât treji, am reuşit să fim cu toţii punctuali şi să ajungem la ora stabilită la punctul de plecare spre Tătăruşi. Ne-am început dimineaţa filmând câteva cadre pentru spotul proiectului care cred că ne-au mai trezit, mai ales la cât am râs. După filmări, mulţumiţi (sper) de rezultate şi terminând relativ repede, CARAVANA EUROLIIS a intrat oficial în acţiune. Am plecat spre Tătăruşi, dornici de puţin somn, ce-i drept, dar pe drum am avut câteva sarcini de îndeplinit.

Ne-am oprit pentru a face câteva fotografii de grup şi pentru a împărţi câteva pliante în Podu Iloaiei şi Târgu Frumos.  În Târgu Frumos am avut ocazia, datorită domnului primar Ionel Vătămanu şi să aflăm câteva lucruri interesante despre istoria oraşului, oamenii care l-au condus şi am vizitat sala de şedinţe de care am fost plăcut impresionaţi. Am plecat apoi spre Ruginoasa,  unde am vizitat Palatul lui Alexandru Ioan Cuza, un monument istoric foarte important aflat în judeţul nostru.

După alte câteva zeci de minute de mers cu autocarul, am ajuns în comuna Tătăruşi, unde am fost întâmpinaţi într-un mod neaşteptat de frumos de câţiva elevi care ne-au oferit trandafiri. A fost un moment impresionant atunci când am văzut entuziasmul lor şi dorinţa de a ne cunoaşte şi a afla cât mai multe despre proiectul la care am muncit toată vara alături de doamnele profesoare.

Le-am oferit detalii despre liceul nostru, despre proiectul în sine, despre ce ne-am propus să facem în continuare şi despre ce am realizat deja, despre revista on-line a liceului nostru, am organizat un concurs fulger aşa, cum l-am numit noi, iar mai apoi am urmărit incredibilele talente – tinere care ne-au impresinat cântându-ne melodii specifice zonei. După terminarea prezentărilor, am fost conduşi prin liceu pentru a vedea sălile de clasă, iar mai apoi în Muzeul Sătesc, unde am admirat obiecte interesante păstrate din generaţie în generaţie în familiile din Tătăruşi.

Am avut ocazia să-l cunoaştem şi pe domnul primar Costel Iosub, care a părut foarte încântat de vizita noastră, urându-ne mult noroc în competiţie şi povestindu-ne câte ceva despre comuna în care ne aflăm.

Spre final am vrut să destindem puţin atmosfera şi am organizat un picnic “la cruce”, aşa cum am înţeles că se spune, în pădurea Tătăruşi. Cred că abia când am ajuns acolo am realizat cu toţii în ce zonă superbă am ajuns. Comuna Tătăruşi este poziţionată geografic cum nu se poate mai frumos, în vestul Podişului Moldovenesc, la graniţa cu judeţul Suceava şi este aproape întotalitate înconjurată de dealuri împădurite. Vrăjiţi de peisajul superb, ne-am relaxat alături de elevii pe care i-am cunoscut aici, jucând tot felul de jocuri. Desigur, o zi de muncă trebuie recompensată cu un grătar românesc, din care proaspeții mici europeni, nu au lipsit A urmat premierea elevilor prezenţi la activitate şi o mică sedinţă foto, aşa cum ne-am obişnuit până acum.

A fost o experienţă minunată din care am învăţat foarte multe şi sper ca elevii pe care i-am cunoscut să-şi fi format o părere despre noi măcar pe jumătate la fel de bună ca părerea noastră despre ei. Cred că nu sunt singura care abia aşteaptă şi alte colaborări cu elevii de la Tătăruși şi îi aşteptăm cu mult drag şi la liceul nostru.