Extinderea Uniunii Europene, denumit adesea procesul de integrare europeană, este procesul de aderare pe parcursul timpului a noi state în cadrul Uniunii Europeane. Procesul a început cu cele șase țări fondatoare ale Comunității Europeane a Cărbunelui și Oțelului(1952), iar de atunci numărul statelor membre s-a mărit, ajungând în prezent la două zeci și opt de state. Cea mai recentă extindere a avut loc în anul curent, noua țară membră fiind Croația.

Pentru ca o țară să se poată alătura Uniunii Europene trebuie să îndeplinească o serie de criterii economice și politice. Conform tratatelor Uniunii Europene, apartenența la Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care respectă demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și depturile omului, inclusiv al persoanelor care aparțin minorităților.

La o primă privire asupra statelor fondatoare ale Comunității Europene se poate constata că Marea Briatanie este cea mai notabilă absență în rândul membrilor fondatoareale Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului. Marea Briatanie a refuzat sa se alăture celor 6 state europene în 1952 din cauza politicii externe, însă la începutul anilor 60, influența politică a Comunității Europene crescuse semnificativ; astfel, în august 1961 Marea Britanie își aplică candidatura alături de Irlanda și Danemarca pentru calitatea de membru, însă aceasta este respinsă. În 1969 Marea Briatanie aplică din nou alături de Irlanda, Danemarca și Norvegia. Având parte de un fond favorabil, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca devin membri ale Comunității Europene în ianuarie 1973.

Următoarele două extinderi au fost făcute din motive diferite. Anii 70 au însemnat pentru Grecia, Spania și Portugalia ieșirea de sub un regim dictatorial. Aceste țări doreau să își consolideze noul sistem democratic prin aderarea la Comunitatea Europeană, iar Comunitatea Europeană își dorea să asigure stabilitatea graniței sudice.

Negocierile dintre Comunitatea Europeană și Grecia au fost începute în 1976. Grecia era o țară săracă; turismul, prin care este azi cunoscută la nivel mondial, nu aducea contribuții la venitul național ca cele pe care le aduce astăzi. Grecia devine membră a Comunității Europene în 1981.

Atât Spania, cât și Portugalia ceruseră asociere încă din 1962, dar în acel moment ambele aveau regimuri dictatoriale. După înlăturarea acestora, a fost luată în considerare aplicația celor două state. Comunitatea Europeană au încurajat procesele de democratizare în ambele țări; negocierile de aderare a Spaniei și Portugaliei fiind demarate în 1978, ele devin membre ale Comunității Europene în 1986.
Austria, Finlanda și Suedia au fost neutre în Războiul Rece, deci apartenența la o organizație ce devolta politica de securitate a fost de neatins pentru acestea. După ce acest obstacol a fost îndepărtat, dorința de a deveni membre ale Comunității Europene a crescut. Astfel, pe data de 1 ianuarie 1995 cele trei state au devenit membre ale Uniunii Europene, înfăptuindu-se, astfel, cea de a patra extindere.

La fel ca și țările mediteraniene în anii 80, fostele țări comuniste din centrul și estul Europei doreau să își consolideze noile regimuri democratice. Astfel, prima extindere a Uniunii Europene în est a avut loc pe 1 mai 2004, aderând Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Cehia și Slovacia, aceasta fiind cea mai mare extindere, luând în considerare numărul de cetățeni al statelor care au aderat și numărul de state care au aderat. Deși România și Bulgaria au fost considerate de către Comisia Europeană ca nefiind pe deplin pregărite ca să se alature Uniunii Europene în anul 2004, au aderat în cele din urmă pe data de 1 ianuarie 2007.

În prezent, Uniunea Europeană cuprinde 28 de state.
Și tot astăzi, există patru ţări candidate la aderare: Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Muntenegru şi Turcia.

Autor: Filimon Marta-Diana
Sursa: www.wikipedia.org