Acum, după a doua vară consecutivă petrecută în Bruxelles, aș putea să afirm sus și tare că sunt o adevărată cunoscătoare a aerului bruxelez. Dar n-aș avea nici pe jumătate dreptate. Deși i-am văzut aproape toate muzeele, toate simbolurile locale, am colindat la întâmplare cât am putut din oraș, n-am cuprins nici 40% din potențialul Bruxelles-ului. Cum nu am reuşit să înţeleg nici magnifica-i climă…

Capitala Belgiei e un loc destul de pestriț, un oraș cosmopolit cu populație de toate națiile. În Belgia sunt două limbi oficiale, franceză și flamandă (un dialect olandez), dar asta nu înseamnă că pe stradă nu o să auzi din belșug și engleză, germană, portugheză, africană, sau, evident, română ( nu mă pot abține să adaug cât e de interesant să comenteze cineva în română și să fie convins că nu înțelegi – am pățit-o, am fost și victimă, și comentator).

Atomium- un important simbol bruxelez

Diversitatea populației e cauzată, în primul rând, de faptul că Bruxelles-ul găzduiește organizații europene importante, cum ar fi NATO, Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European.

În al doilea rând, un aport de populație în special de rasă neagră vine din coloniile Belgiei din Africa – Congo, de exemplu.  Nu mai zic de cei pe care îi  numeam noi “îmbrobodiţi” (urât din partea noastră, știu), adică cei de religie islamică, care au muuulţi copii și ale căror femei se acoperă din cap până în picioare pentru a-și ascunde formele…  Așadar, găsești de toate. De fapt, e chiar mai greu să găsești belgieni…

Lucrurile cu care se mândresc belgienii sunt ciocolata, berea, dantela și cartofii prăjiți, pe care ei zic că i-au inventat ( să nu îndrăznești niciodată să ceri la un local din Belgia “french fries”, nu știi peste ce naționaliști dai, și nu vrei să te trezești cu nimic în mâncare ). Ciocolata e, fără loc de dubii, ireproșabilă. Personal, nu sunt mare iubitoare, dar pot să zic că am mâncat… până la saturația completă și ireversibilă. De asemenea, berea e de toate felurile și culorile, blondă, brună, tare, nefilatrata, cu fructe… Pentru toate gusturile.

Cum deja am văzut obiectivele importante din Bruxelles anul trecut, anul ăsta am ajuns să fac o analiză amănunțită a rețelei feroviare din Belgia. Pe scurt, am stat mai mult în tren. Și, având în vedere că Belgia e puțin mai mică decât Republica Moldova, nici nu a fost mare lucru.

Țara asta e împărțită în două secțiuni, una flamandă și una valonă (adică franceză). În partea franceză, trebuia să vorbești franceză –  că domnii ăștia consideră că limba lor e mult prea importantă    pentru a mai învață și alta -, iar în partea flamandă, trebuia să vorbești orice altă limbă în afară de franceză  (bineînțeles, nu era niciun delict, dar se uitau urât la ține și își pierdeau, brusc, din amabilitate).

Concluziile pe care am reușit să le trag din plimbări astea au fost următoarele : 1) da, e important să știi unde e nordul. Și v-o spune un om care a ținut multe hărți în mână, 2) dacă ești zgârcit, atunci ar fi mai bine să te țină vezica, 3) nu te doare să zâmbești, să zici “te rog”  sau “multumesc” și 4) poți să vezi, cu adevărat, un oraș, doar la picior.

Magazin al unui lant celebru de ciocolaterii

De asemenea, am descoperit că Bruxelles-ul ( ca toate orașele, de altfel ) înseamnă mai mult decât ce scrie pe Wikipedia sau în ghidul turistic. Trebuie să mergi și prin cartierele de la periferie, și pe străduțele înguste dintre bloguri, și cu tramvaiul, și prin magazinele turcilor… Pe scurt, am descoperit  că un oraș e frumos mai ales acolo unde nu se așteaptă nimeni să fie frumos. Personal, mi s-au părut mai drăguțe bloculetele  din sud, cu balcoane din fier forjat, colorate în cărămiziu sau bej, decât hotelurile impresionante sau clădirile care găzduiau diferite atracții din centru. Poți să simți, cu adevărat, potențialul unui oraș  doar dacă te uiți și la activitățile lui cotidiene, la chestiile mărunte care țin de mentalitate sau tradiție și, poate, la un moment dat  ajungi să îți spui  (cum a  fost în cazul meu)  :  “Probabil că, într-o zi, aș putea să trăiesc aici…”