Republica Slovacă este un stat localizat in Europa Centrală, vecin cu Ucraina la est, cu Polonia la nord-est, cu Cehia la nord-vest, cu Austria la vest și cu Ungaria la sud. Are o populaţie de peste cinci milioane de locuitori, și o suprafață de aproximativ 49.000 km².
In ceea ce privește structura demografică, majoritatea locuitorilor Slovaciei sunt de naţionalitate slovacă (86%). Ungurii sunt cea mai mare minoritate etnică (8,5%) și sunt concentrați în sudul și estul țării, la frontiera cu Ungaria. Celelalte grupuri etnice cuprind țiganii, cehii, rutenii, ucrainenii, germanii și polonezii.
Din punct de vedere turistic, un rol principal îl are capitala. În 2006, Bratislava avea 77 facilități comerciale de cazare (dintre care 45 erau hoteluri), cu o capacitate totală de 9.940 de paturi. Un total de 686.201 vizitatori, dintre care 454.870 erau străini, au stat cel puțin o noapte acolo. Cu toate acestea, mare parte dintre turiști vizitează Bratislava o singură zi, și numărul lor exact nu este cunoscut. Majoritatea turiștilor străini provin din Republica Cehă, Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia, Austria, Franța, Statele Unite, Japonia și Ungaria. În Slovacia sunt și diverse destinații montane destinate schiului, precum și destinații balneare.
De asemenea, peisajul slovac este foarte contrastant la nivelul reliefului. Carpații (la poalele cărora se află Bratislava) se întind pe cea mai mare parte a nordului țării. Printre aceștia, se disting Munții Tatra (Tatry), care sunt o destinație foarte populară pentru schi și care, de asemenea, conțin numeroase lacuri și văi, precum și cele mai înalte puncte ale Slovaciei, Gerlachovský (2.655 m) și Krivan, simbol al țării.Câmpiile se găsesc în sud-vest (de-a lungul Dunării) și sud-est. Cele mai mari râuri slovace, altele decât Dunărea (Dunaj) sunt afluenții acestuia, Váh și Hron, precum și Morava care formează frontiera cu Austria.
Clima slovacă este temperată, cu veri relativ răcoroase și ierni friguroase, înnorate și umede (precipitații abundente sub formă de ninsoare), care ating peste 2000 mm anual în Munții Tatra.
O curiozitate turistică rară și interesantă din Slovacia orientală (lângă Košice) este numărul mare de biserici rurale din lemn de pădure, care aduc la așa-numitele stavkirke din Norvegia.